Manea Mănescu şi Emil Bobu au plecat de la Snagov cu un Aro, fiind prinşi în Găeşti şi predaţi la unitatea militară de la Boteni, după secvenţe tragicomice. Cei doi lideri comunişti Manea Mănescu şi Emil Bobu s-au prăbuşit la fel de brusc ca şi Nicolae Ceauşescu, devenind, peste noapte, doi bătrânei speriaţi şi neputincioşi, la un pas de a fi linşaţi de revoluţionari

Prezenţi la bordul elicopterului cu care Nicolae şi Elena Ceauşescu au fugit de pe acoperişul Comitetului Central, Emil Bobu (membru al CC al PCR şi al Comitetului Politic Executiv, fost ministru de Interne) şi Manea Mănescu (membru al CC al PCR şi al Comitetului Politic Executiv, fost prim-ministru) au fost abandonaţi la Palatul de la Snagov, de unde cuplul dictatorial a decolat la 22 decembrie, la ora 12.47.

Din acel moment, în paralel cu povestea soţilor Ceauşescu se desfăşoară şi cea a cuplului Bobu-Mănescu. Cei doi au încercat cu disperare să găsească un refugiu în zona Târgovişte, fiind capturaţi în cele din urmă la Găeşti.

La despărţire, Manea Mănescu i-a pupat mâna lui Ceauşescu, care le-a spus celor doi că, în scurt timp, va veni şi pentru ei un al doilea elicopter. După aproximativ 20 de minute de aşteptare, Mănescu şi Bobu se hotărăsc să plece cu o maşină Aro aflată la Palatul de la Snagov şi condusă de ofiţerul de securitate Eugen Horvath.

Capii camarilei dictatoriale ştiau că Nicolae Ceauşescu vorbise la telefon, înainte de plecare, cu secretarii de partid din mai multe judeţe, printre care şi Dâmboviţa. Aleg destinaţia Târgovişte, hotărâţi ca în cazul unor evenimente neprevăzute să se refugieze la Moreni, oraş cu care amândoi avuseseră legături în trecut.

Pe drum, Manea Mănescu şi Emil Bobu au încercat să telefoneze fără succes la Târgovişte şi la Moreni şi, aşa cum Bobu susţine în declaraţiile făcute la 21 februarie 1994 în faţa Comisiei Senatoriale pentru Cercetarea Evenimentelor din Decembrie 1989, au luat-o apoi pe un drum lăturalnic către Găeşti, pentru a încerca să telefoneze şi de acolo.

La Perşinari s-a făcut revoluţie cu căruţa

Traseul urmat de cei doi lideri comunişti se complică odată cu intrarea în comuna Văcăreşti (pe unde trecuseră şi Ceauşeştii cu o oră înainte). Bobu şi Mănescu sunt recunoscuţi de Maria Ungureanu, primăriţa din localitate.

„I-am văzut în timp ce treceau cu maşina prin comună şi am trimis câţiva tineri de încredere să-i urmărească”, îşi aminteşte femeia. Printre cei plecaţi pe urmele maşinii Aro cu numărul 18-B-260 se aflau Valerică Avram, Paul Tudor şi Ion Junghea, care spun că au fost la un pas să-i captureze pe Mănescu şi pe Bobu, înainte ca aceştia să ajungă la Găeşti.

„Am plecat după ei cu două sau trei maşini şi, la intrarea în satul Perşinari, le-am luat-o înainte şi i-am blocat cu o căruţă. Au încercat să ne ocolească printr-un şanţ, dar s-au lovit de oişte şi li s-a spart un geam de la maşină. Atunci, unul dintre ei, cred că Manea Mănescu, s-a făcut că scoate un pistol de sub haină şi am luat-o la fugă. Au plecat mai departe şi am plecat şi noi în urma lor”, ne-a mărturisit Paul Tudor, localnic din Văcăreşti.

Aproape să fie linşaţi de mulţime

Şoferul Eugen Horvath, desfigurat de revoluţionari

Emil Bobu şi Manea Mănescu îşi continuă drumul către Găeşti, cuprinşi de spaimă şi tot mai conştienţi că regimul pe care l-au servit a ajuns atât de fragil încât se zguduie din temelii, chiar şi după impactul cu o banală căruţă aşezată în drum.

În jurul orei 15.20, Aro-ul condus de Eugen Horvath ajunge în Găeşti. Spaima celor din maşină creşte direct proporţional cu numărul oamenilor ieşiţi să-şi strige ura anticomunistă pe străzile orăşelului dâmboviţean.  În apropiere de centru, maşina se împotmoleşte în mulţime. Oamenii se reped asupra celor trei persoane aflate în Aro, fără să ştie cu cine aveau de-a face. Îl snopesc în bătaie pe şofer, iar Emil Bobu încasează şi el câţiva pumni.

„Erau civili. M-au bruscat pe mine, mi-au dat vreo doi pumni… Şi m-a luat, atuncea, unul tânăr care a spus: «Eu vă cunosc, haideţi cu mine!». Şi m-a dus acasă la el. Ăsta era, după câte am aflat până la urmă, procurorul din Găeşti (…) Pe mine m-a luat şi m-a dus la el, iar pe Manea Mănescu l-a luat un miliţian şi l-a dus la postul de Miliţie”, mărturisea Emil Bobu în 1994.

Emil Bobu, hrănit cu şorici şi cu covrigi

Drumurile celor doi lideri comunişti aveau să se despartă, aşadar, pentru câteva ore, în ambuscada creată pe străzile din Găeşti. Emil Bobu este smuls din ghearele mulţimii de procurorul Vasile Dinu, iar Manea Mănescu dispare şi el, în împrejurări asupra cărora vom reveni.

„Treceam pe stradă în momentul în care mulţimea s-a năpustit asupra celor trei persoane aflate în maşina Aro. Am văzut cum cineva l-a lovit pe Bobu, apoi un altul a scos cuţitul. Atunci am intervenit şi am reuşit să-l scot pe Emil Bobu din acel vacarm şi l-am băgat la mine în scara blocului. Era speriat, tremura tot. L-am dus la Casa de Cultură, unde l-a preluat un domn pe nume Victor Boştinaru”, ne-a dezvăluit Vasile Dinu, actualmente avocat în Baroul Bucureşti.

Între timp, mulţimea se deplasează către Casa de Cultură din Găeşti, etalându-şi victorioasă prada: şoferul Eugen Horvath, desfigurat şi plin de sânge, şi Aro-ul vişiniu care avea să rămână după aceea în proprietatea primăriei. A fost folosit până acum câţiva ani, fiind schimbat pe o Dacie.

Şoferul este deposedat de toate obiectele care se găseau asupra sa şi este pus să vorbească la microfonul din balcon. În maşină sunt găsite mai multe pături, lenjerii de pat, pijamale, cămăşi, maiouri, săpunuri şi alte obiecte care par să fi avut un rol destul de important în distragerea mulţimii în momentul în care Bobu şi Mănescu au dispărut din mijlocul oamenilor furioşi.

„L-am păzit cu o coadă de mătură“

În Casa de Cultură se formează un Comitet de Salvare Naţională, care îl desemnează ca preşedinte pe Victor Boştinaru, actual europarlamentar.

„În jurul orei 17.30 a venit la noi procurorul Dinu şi ne-a spus că are acasă un personaj foarte important şi că se teme să-l mai ţină acolo. Am mers şi l-am găsit în apartamentul lui pe Emil Bobu. Era un bătrânel speriat, căruia îi tremurau picioarele şi care îţi inspira milă. L-am luat şi l-am introdus în Casa de Cultură prin spate, pentru a nu fi linşat de mulţime. L-am băgat într-o cameră şi îmi aduc aminte că l-am păzit cu o coadă de mătură! Am sunat la televiziune şi am anunţat că Emil Bobu este la noi, dar au spus că nu pot face nimic. Apoi am apelat unitatea militară de la Boteni, de unde colonelul Suciu ne-a transmis: «Voi trimite un echipaj care va ridica coletul»”, ne-a declarat Victor Boştinaru.

Stelian Roman, revoluţionar din Găeşti, îşi aminteşte că i-a oferit de mâncare liderului comunist: „I-am adus şorici de porc şi nişte covrigi. Am mâncat eu înainte să nu creadă că-l otrăvim. Zicea că nu-i este foame, dar lua şi băga în gură”.

6.000 de lei  au fost găsiţi asupra lui Emil Bobu când acesta a fost capturat la Găeşti

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Maiorul Beniamin Opriş, cel care l-a preluat pe Emil Bobu din Casa de Cultură din Găeşti, rememorează un moment grăitor pentru evenimentele din Decembrie 1989:

„Când am ajuns cu el la unitate, lui Bobu i s-a dat de mâncare şi i s-a adus pâine neagră. Atunci, el s-a arătat foarte mirat că militarii mănâncă aşa ceva. I s-a răspuns pe un ton ironic: «Regimul pe care l-aţi condus ne-a hrănit cu aşa ceva, domnule Bobu»”.

„Armata e cu noi“, etapa de la Găeşti

Manea Mănescu în anul 2004, la 88 de ani

Emil Bobu a rămas timp de o oră şi jumătate în Casa de Cultură din Găeşti, timp în care cei de acolo i-au confiscat tot ce avea asupra sa şi au întocmit un proces-verbal. În buzunarele fostului ministru de Interne s-au găsit, printre altele, 6.000 de lei şi o hârtie cu mai multe nume, intitulată „Lista membrilor comitetului de organizare a manifestaţiei duşmănoase din Timişoara”.

La ora 19.15, un echipaj al unităţii de paraşutişti de la Boteni, condus de maiorul Beniamin Opriş, a plecat către Găeşti. Cu 40 de minute în urmă fuseseră preluaţi de Armată şi soţii Ceauşescu.

„Am plecat eu şi încă patru băieţi. Când am ajuns la Casa de Cultură din Găeşti, mulţimea era foarte agitată. A început să strige «Armata e cu noi!». Am intrat înăuntru şi l-am asigurat pe Emil Bobu că nu i se va întâmpla nimic. L-am scos prin spate pentru a-l proteja, dar câţiva oameni s-au prins de această stratagemă şi ne-au înconjurat chiar când îl scoteam din clădire. Unul l-a apucat de obraz, ca şi cum ar fi mustrat un copil care n-a fost cuminte, apoi am reuşit să-l urcăm în maşină. Am ajuns la unitate cam pe la 20.40 şi l-am predat colonelului Suciu”, ne-a detaliat Beniamin Opriş.

Mănescu, predat la miliţia din Lunguleţu

Să ne întoarcem în momentul ambuscadei create la Găeşti pentru a urmări traseul lui Manea Mănescu, celălalt lider comunist aflat în maşina cu care plecaseră de la Snagov. În cazul său există o singură persoană care îşi atribuie calitatea de martor ocular. Valerică Avram, unul dintre localnicii din Văcăreşti plecaţi în urmărirea Aro-ului vişiniu, susţine că l-a scos pe fostul prim-ministru din mijlocul oamenilor furioşi.

„Mi-a fost milă de el. Lumea sărise asupra lui şi probabil că îl omorau acolo. L-am tras dintre ei şi l-am urcat într-o maşină cu care am fugit spre Titu. L-am predat la Miliţia din Lunguleţu”, ne-a dezvăluit Valerică Avram. Afirmaţiile sale sunt susţinute de Victor Boştinaru. „Pe Mănescu l-a scos cineva din mulţime şi l-a luat cu o maşină. Ştiu sigur de la colonelul Suciu că a fost predat la Miliţia din Lunguleţu, care, la rândul ei, l-a predat la unitatea de la Boteni”, a declarat actualul europarlamentar.

Manea Mănescu a ajuns la Boteni în jurul orei 20.00, înaintea lui Emil Bobu. Cei doi s-au reîntâlnit în elicopterul care, în acea noapte, i-a transportat la unitatea militară de la Deveselu (judeţul Olt), unde au rămas până la 29 decembrie, când au fost aduşi la
Bucureşti.

Aproape de închisoarea pe viaţă

La 2 februarie 1990, Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti pronunţa sentinţa în „Procesul celor patru“ membri „grei“ ai Comitetului Politic Executiv (CPEx): Manea Mănescu, Tudor Postelnicu, Emil Bobu şi Ion Dincă. Acuzaţi de genocid pentru represiunea din decembrie 1989, cei patru foşti demnitari au fost condamnaţi la detenţie pe viaţă – cea mai dură sentinţă cu putinţă, în condiţiile în care pedeapsa cu moartea fusese abolită, după executarea soţilor Ceauşescu.

La 26 aprilie 1990, Curtea Supremă de Justiţie schimbă încadrarea juridică a faptelor lui Dincă, Bobu, Postelnicu şi Mănescu, în urma recursu­lui extraordinar declarat de procurorul general. Se optează pentru „complicitate la omor deosebit de grav“ şi „complicitate la tentativă de omor deosebit de grav“, pentru care cei patru primesc alte sentinţe, astfel:

- Tudor Postelnicu – şapte ani de închisoare şi opt ani interzicerea drepturilor civile;

- Ion Dincă – 15 ani de închisoare şi şapte ani interzicerea drepturilor;

- Emil Bobu şi Manea Mănescu: zece ani de închisoare şi cinci ani interzicerea drepturilor.

Niciunul nu a executat pedeapsa întreagă. Au fost eliberaţi după câţiva ani. Dincă a murit în ianuarie 2007, la 78 de ani, iar Mănescu – în februarie 2009, la 93 de ani. Bobu încă trăieşte, retras undeva la ţară. Are 82 de ani. Şi Tudor Postelnicu e în viaţă: are 78 de ani şi locuieşte în Bucureşti.